Mitul “Super-Profesorului” devenit istorie

Mitul “Super-Profesorului” devenit istorie

Publicat de stefan 12.05.2017 0 Comentariu

 

Predatul este o arta.

Am devenit profesor inspirat de extraordinarii mei profesori. Influentat de ei, experienta predatului a fost pentru mine un proces al descoperirilor si al transformarii. Ei mi-au mai aratat ca arta predatului deriva din abilitatea profesorului de a face fata confuziilor si de a vedea frumusetea in ceva ce altii o vad ca pe o inperfectiune.

 

Recent am fost numit Profesorul Anului, ceea ce este o mare onoare pentru mine. Mi-am incheiat anul cu o vizita la Washington, pentru a ma intalni cu politicieni si cu aparatori ai educatiei. Acum ma pregatesc sa petrec un an departe de scoala, calatorind prin tara si vorbind oamenilor despre educatie.

 

Dupa plecarea reporterului am inceput sa am indoieli si sa ma simt stanjenit pentru ca lucrurile nu au mers tocmai bine in timpul interviului.

 

Cu aceasta onoare mi-a revenit si responsabilitatea dar si oportunitatea de a le impartasi celorlalti mesajul pe care deseori l-am impartasit si proprilor mei studenti: acela ca nu exista studentul, clasa sau profesorul perfecti. Dimpotriva, trebuie cateodata sa imbratisam dezordinea inerenta in predat si invatat.

 

O intamplare m-a facut sa reflectez la acest subiect. Toamna trecuta un reporter m-a vizitat la scoala, ulterior concluzionand ca a fost surprinsa ca am lasat-o sa asiste la orele mele. In acea zi, studentii mei au participat la un exercitiu de echipa care avea ca scop pregatirea materiei despre Revolutia Haitiana pentru teza trimestriala. Cativa studenti au avut dificultati in a interactiona cu ceilalti colegi. Alti au facut remarci rautacioase despre echipa adversa.

 

Dupa plecarea reporterului am inceput sa am indoieli si sa ma simt stanjenit pentru ca lucrurile nu au mers tocmai bine in timpul interviului. M-am intrebat daca alesesem cum trebuie momentul vizitei ei si daca nu ar fi fost mai bine sa-i fi primit vizita cu alta ocazie, intr-o zi mai usoara.

Ca profesor, deseori cadem in capcana clasei perfecte, a studentului perfect sau a lectiei predate perfect. Simtim nevoia sa perpetuam acest mit, sa pretindem ca intelegem absolut totul. Ne simtim vulnerabili fara el si ne ingrijoram la posibilitatea de a fi identificati ca impostori.

 

 

Gandindu-ma la acea vizita, am reusit sa inteleg de ce dezordinea acelei ore te-ar fi putut face sa te simti inconfortabil, in special daca nu ii cunosteai pe studenti. O mare parte din rezultatele clasei se bazeaza pe relatiile create intre membrii ei. Si pentru ca imi cunosteam studentii foarte bine, am reusit sa vad lucruri pozitive unde reporterul a vazut haos. De exemplu, unul dintre studentii care de obicei era absent, acum participase activ la exercitiu pe intreaga perioada a lui. Isi controlase cu greu impulsivitatea, dar se vazuse la el dorinta de a face lucrurile cum trebuie. Se vedea ca invatase ceva din aceasta experienta si desi nu trecusem cu vederea comportamentul sau, am avut grija sa remarc totusi progresul sau. Pentru mine si alti profesori acela era locul unde se pastra si se trasmitea invatatura in ciuda - si uneori datorita - momentelor de haos relativ.

 

Daca nu reusim sa ne dam seama ca acest proces are loc chiar daca copiii fac si greseli, nu vom vedea progresul unui copil. O educatie holistica inseamna sa faci copiii constienti de propriile greseli si nu sa ii inveti sa si le ignore, sa se prefaca ca nu exista. Pentru a reusi sa construiesti acolo unde este preaslavit esecul, indrumatorul trebuie sa fie capabil sa impartaseasca cu ceilalti propriile lui greseli.

 

Imaginati-va la ce progres am putea asista daca profesorii ar avea taria sa deschida usile claselor in momentele de confuzie si dezordine pentru oricine vrea sa arunce o privire.

 

Vizita acelui reporter m-a ajutat sa inteleg un aspect referitor la procesul impartasirii cu ceilalti a ceea ce se intampla in timpul claselor mele. Astfel, in loc sa consum energie in a tine la departare vizitatorii, acum folosesc acest timp pentru a le oferi un context despre clasa astfel incat ei sa poata obtine o imagine cat mai completa despre cine suntem si despre ce lucram.

 

Imaginati-va la ce progres am putea asista daca profesorii ar avea taria sa deschida usile claselor - chiar si in momentele de confuzie si dezordine - pentru oricine vrea sa arunce o privire (Nota traducatorului: aici imi amintesc de lectiile deschise, cu vizitele ("inspectiile") celor de la minister care trebuiau sa fie perfecte. Traditie care se pastreaza si in ziua de azi).

 

Trebuie sa dam uitarii acest mit al “super – profesorului” si sa avem puterea si curajul de a fi de partea adevarului, si anume ca adevarata invatatura necesita timp. Nu este totdeauna un proces linear. Si cateodata, trebuie sa fim constienti ca cele mai bune lucruri se intampla atunci cand nu merge totul perfect.

 

De Sydney Chaffee

 

Sursa:

http://www.wbur.org/cognoscenti/2017/05/02/no-perfect-teacher-sydney-chaffee

si

https://www.facebook.com/cogwbur/

 

 

 

Save

Etichete: echipa clase

Lasa un Comentariu

Loading...
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...